1 Cuprins Argument ……………………………………………………………………………….2 Capitolul I – Basmul. Aspecte teoretice 1.1. Definiții și clasificări ……………………………………………………………….4 1.2. Structura basmului ………………………………………………………………...11 1.3. Teme și motive ……………………………………………………………………18 1.4. Personajele ………………………………………………………………………...21 Capitolul II – Copilul în fața literaturii. Aspecte metodice 2.1. Conceptul de literatură pentru copii ………………………………………………30 2.2. Dezvoltarea proceselor și capacităților psihice la vârsta școlară mică .…………..33 2.3. Valoarea educativă a basmului …………………………………………………....38 2.4. Imaginarul și imaginația …………………………………………………………..45 2.5. Metode și procedee folosite în predarea și consolidarea basmelor ……………….47 Bibliografie …………………………………………………………………………….60 2 Argument “Spune-mi şi voi uita. Aratǎ-mi şi poate îmi voi aduce aminte. Implicǎ-mǎ şi voi înţelege.” Proverb chinez Educaţia cu ajutorul poveștilor suferă astăzi de insuficientă cunoaştere şi valorificare didactică a acestui tezaur de modele culturale primordiale, colecţie vie de obiceiuri şi cunoştinţe străvechi, purtătoare a unor mesaje educative de actualitate: respectul pentru tradiţii, atestarea vechimii şi continuităţii noastre culturale, deschiderea spre valori artistice universale. Din dorinţa de a aprofunda probleme specifice, legate de anumite componente şi variabile ale fenomenului educaţional, domeniul luat drept cadru de referinţă pentru circumscrierea şi contextualizarea temei propuse, studiul basmului direcţionează cercetarea, prin dimensiunea sa exploratorie, descriptiv-analitică, explicativă, praxiologică şi predictivă, spre evidenţierea, evaluarea şi ameliorarea unor neconcordanţe interne ale procesului instructiv-educativ privind studierea basmelor în ciclul primar. Găsindu-şi originea în aspecte relevante ale câmpului educaţiei interculturale, tema propusă apare la intersecţia unor contradicţii ca un semn de întrebare (şi de exclamare!) şi nu e o simplă curiozitate, o falsă problemă, inventată pentru a o “cerceta”, ci se înscrie în priorităţile teoriei şi practicii educaţionale actuale. Actualitatea temei este demonstrată de caracterul ei interdisciplinar, chiar dacă formularea operaţională a problemei de cercetat impune restrângerea câmpului preocupărilor spre cele cu aplicabilitate imediată, de soluţiile optimizatoare pe care le propunem pentru rezolvarea ei, concepute ca modalităţi de implicare efectivă a cadrului didactic în inovarea practicilor educative. Din evoluţia teoriei, vom încerca, prin valorificarea propriilor abilităţi intuitive şi experienţe didactice creative, să desprindem doar firul care sesizează necesitatea şi specificul abordării didactice a basmului, prin orientarea cercetării spre descrierea şi aplicarea unor modalităţi de lucru intra şi extracurriculare care să valideze ipotezele şi să ducă la atingerea obiectivelor ce vor fi prezentate în capitolele următoare. 3 Obiectivele studiului vizeazǎ componentele actului didactic tripartit : proiectare – predare – evaluare, conferind studiului caracterul unei didactici speciale, capabile sǎ punǎ în valoare interactivitatea profesor-elev. Încercǎm sǎ rǎspundem astfel competenţelor avute în vedere de o adevǎratǎ lecţie de creativitate, lecţia de literaturǎ: stimularea gândirii autonome, reflexive, abordarea flexibilǎ a opiniilor, folosirea unor modalitǎţi diverse de înţelegere şi de interpretare a textului literar. Vom folosi pentru exemplificări în special poveștile Fraților Grimm , poveștile lui Ion Creangă și basmele lui Petre Ispirescu. 4 I Basmul – aspecte teoretice 1.1.Definiții și clasificări Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit şi poveste, este alături de una dintre cele mai vechi specii semnalată încă din răspândită într-un număr enorm de variante la toate popoarele. Specie literară a genului epic (rar în versuri), în care se povestesc întâmplări fantastice la care iau parte personaje înzestrate cu puteri supranaturale, tema fiind lupta dintre bine şi rău în final înregistrându-se triumful binelui. Basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, epică, observație morală etc. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci și anume ființe himerice, animale. Și fabulele vorbesc de animale dar acestea sunt simple măști pentru feliritele tipuri de indivizi. Ființele neomenești din basm au psihologia și sociologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul dar nu sunt oameni. Cînd dintr-o narațiune lipsesc acești eroi himerici, nu avem de a face cu un Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum prin aceea că prezintă evenimente şi personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând, astfel, numele şi reprezentând, de fapt, un fantastic convenţional, previzibil, ce vine în contrast autentic modern, unde desfăşurarea epică şi fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite şi se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei. Fantasticul este definit ca ezitarea cuiva care nu cunoaşte decât legile naturale pus faţă în faţă cu un eveniment în aparenţă supranatural. Orice fantastic este o încălcare a ordinii recunoscute, revărsare a inadmisibilului în sânul inalterabilei legalităţi Basmul e o formă a genului narativ al cărei caracter esențial e miraculosul, supranaturalul, prin care se deosibește de romanul și de novela din literatura artistică. Deosebirea-i de legendă e astfel marcată de frații Grimm: ”Basmul e mai poetic, legenda mai istorică; basmul subzistă aproape de la sine, în eflorescența și expansiunea-i proprie; 1 George Călinescu – Estetica basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965, p.9 2Tzvetan Todorov - Introducere în literatura fantastică, Editura Univers, 1973, p 42 - 44 5 legenda, de un colorit mai puțin variat are încă particularitatea că se ține de ceva cunoscut și știut, de o localitate sau de un nume Prin basm se conservă și se trece mai departe suma unor tradiții culturale depozitate în memoria colectivă a popoarelor. Înainte de a fi spuse copiilor, basmele constituiau, de fapt, istoria retrăită mitic a tuturor popoarelor. Ele își mențin, peste timp, valoarea lor de inițiere în Pornind de la realitate și trecând în supranatural, într-o altă lume, care funcționează însă după reguli apropiate de cele omenești, basmul se caracterizează prin fabulație senină, fără mare tensiune și adâncime, prin finalul nupțial sau glorificator al vitejiei și al Basmul este o pledoarie pentru valorile etern umane, pentru bine și frumos, de aceea se adresează tuturor vârstelor, dar mai ales copilăriei. Prin repetarea unor elemente de structură compozițională, prin liniaritatea personajelor, devine un excepțional material literar accesibil celor mai mici vârste. Termenii basm și poveste sunt considerați, în general, sinonimi, cel de-al doilea fiind mai frecevent în limbajul popular. De asemenea numeroși autori de basme le numesc povești. De exemplu, Ion Creangă și-a intitulat basmul Povestea lui Harap Vladmir Propp definește basmul din punct de vedere morfologic: Judecând lucrurile sub raport morfologic, putem numi basm orice dezvoltare de la prejudiciere sau lipsă - prin funcțiile intermediare – la căsătorie sau la alte funcții folosite ca deznodământ …. Am dat numele de mișcare unei asemenea Acesta consideră că într-un basm se pot întâlni mai multe mișcări. Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria mitologică, teoria antropologică, teoria ritualistă şi teoria indianistă. Mitul, istoria sacră, înscrisă în timpul circular, reversibil şi vorbeşte despre despre fiinţe fantastice cu abilităţi pentru călătorii cosmice şi terestre. Basmul induce şi ideea de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice, atemporale, încă de la începutul începuturilor. Unele gesturi ar fi scuipatul de trei ori în urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă 3 Lazăr Șăineanu - Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice, București, 1905, ediția a II-a, Editura Minerva, București, 1978, p. 130-140 4 Bianca Bratu – Preșcolarul și literatura (studiu și antologie), Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977, p.29 5 Mariana Andrei – Introducere în literatura pentru copii, Editura Paralela 45, Pitești, 2004, p.17 6 ibidem, p.16 7 Vladimir Propp – Morfologia basmului, Editura Univers, București, 1970, p.94 8 Hadrian Soare, Gheorghe Soare - Limba şi literatura română - îndrumător pentru manualele alternative, Editura Carminis, Piteşti, 2002 6 pot arăta că fratele de cruce este mort. Plantele pot adăposti copii: un dafin are în el o fată care iese doar noaptea pentru a culege aleargă după carne de om sau o miros de departe când se întorc acasă şi de la distanţă. Unele pedepse, cum ar fi aceea a decapita persoana şi a o arde, aruncând cenuşa în patru direcţii, sunt de certă inspiraţie arhaică, din comunităţile primitive. Relaţia dintre basm a fost stabilită Wesselski basmul are ca sursă certă de inspiraţie mitul, iar cele două specii au existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu timpul, însă, mitul a pierdut importanţa pe care o avea, zeii şi eroii mitici fiind înlocuiţi cu personaje umane, cu puteri însă supranaturale, în basmul fantastic, sau cu personaje comune, în cel nuvelistic. Pe această pantă a desacralizării, zeitatea supremă a pădurii devine Strâmbă-Lemne, adică un personaj cu puteri specifice mediului în care trăiește; foarte băutor, devine Setilă, în timp ce zeul ubicuu, uriaşul care păşeşte de pe un munte pe altul, devine Munte Vânăt, având capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu picioarele pe lună şi cu capul sub un stejar, calităţi pe care le întalnim la Păsări-Lăţi- Lungilă. Teoriile moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de originea multiplă, de influenţele reciproce, ca şi de structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare. Mitul, basmul și legenda – cu toate diferențele de ordin estetic ce se pot stabili între ele – sunt, într-un anume sens o revelație a necunoscutului, a lumii nebuloase și magice, ascunsă sub suprafața realității concrete și afundată în abisurile conștiinței umane. Și cum regiunile necunoscutului erau pentru omul primitiv infinit mai întinse, mai bogate în taine decît cele ale realității palpabile, mitul și legenda au fost pentru el una din expresiile intelectuale cele mai plenare și mai c După caracteristicile personajelor, specificul şi tematica acţiunii, predominanţa elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viaţă, basmele se clasifică în: - fantastice, cele mai semnificative şi mai răspândite, desprinse de regulă din pregnanţă a fenomenelor miraculoase; - animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele - nuvelistice, având ca punct de pornire snoava, în naraţiune semnalându-se o puternică inserţie a aspectelor reale, concrete de viaţă. După autor, basmele pot fi: - populare, creaţie a colectivităţii anonime; 9 Ion Dodu Bălan - prefață la Legende populare românești, 1, ediție critică și studiu introductiv de Tony Brill, editura Minerva, București, 1981, p.XI 7 - culte, creaţie a unui autor cunoscut. Basmul fantastic fantastic trimite spre o vreme îndepărtată, in illo tempore, cu Sfântu Pătru pă Pământ, când erau viteji cu urieşi, adică într-un timp mitic. Inserţia în timpul mitic este dată de formule iniţiale şi finale, care fixează timpul narativ în care se proiectează acţiunea, iar la sfârşit închide această buclă temporală, prin revenirea în timpul real. Basmul fantastic este o narațiune construită pe o succesiune ordonată a funcțiilor amintite, în diversele variante ale acestora și din care pot lipsi unele funcții iar altele pot fi reluate. Pe schema amintită pot fi construite și basme care nu sunt fantastice: legede, basme cu animale, Etimologic, adjectivul fantastic provine din latinescul phantasticus (în franceză fantastique) şi înseamnă ceea ce nu există in realitate; creat, plăsmuit de imaginaţie; ireal, himeric, incredibil, fictiv. În basm există o interferenţă continuă între elementele reale şi cele fantastice, plăsmuite de imaginaţia creatorului popular sau cult. Tzvetan Todorov defineşte conceptul de fantastic în raport direct cu cel de real şi imaginar. Într-o lume care este evident a noastră, cea pe care o cunoaştem, fără diavoli şi silfide şi fără vampiri, are loc un eveniment care nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din dintre cele două soluţii posibile: ori este vorba de o înşelăciune a simţurilor, de un produs al imaginaţiei şi atunci legile lumii rămân ceea ce sunt, ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr, face parte integrantă din realitate, dar atunci realitatea este condusă de legi care ne sunt necunoscute […]. Fantasticul ocupă intervalul acestei incertitudini. (Tzvetan Todorov, Introducere in literatura fantastică). Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive şi dezvoltate, precizând şi atitudinea faţă de faptele povestite şi caracterul lor miraculos, aproape paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal: A fost odată ca niciodată; că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti: De când scria musca pe perete,/ Mai mincionos cine nu crede. Sau o formulă de final: Iar eu, isprăvind povestea, încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa; încălecai p-un fus, să fie de minciună cui a spus; încălecai p-o lingură scurtă, să nu mai 10 Vladimir Propp – Morfologia basmului, Editura Univers, București, 1970, p. 8 aştepte nimica de la mine cine-ascultă; iar descălecând de după şea, aştept un bacşiş de la cine mi-o da: Basm băsmuit,/Gura i-a trosnit,/Şi cu lucruri bune i s-a Formulele mediane menţin discursul narativ în acelaşi timp al fabulei, făcând conexiunea între secvenţele narative, arătând durata, continuitatea, deplasarea fără sfârşit: Şi se luptară,/ Şi se luptară,/ Zi de vară până seară sau Zi de vară/ Până seară,/ Cale lungă,/ Să-i ajungă. Izvoarele fantasticului în literatura română se află în creaţia populară şi au fost valorificate artistic de Mihai Eminescu în Făt-Frumos-din-Lacrimă basm în care fabulosul folcloric este de sorginte romantică, iar originalitatea şi arta povestirii constau în: individualizarea peisajului nocturn, prezenţa elementelor macabre şi onirice, comuniunea contingent – transcendent, muzica sferelor etc. El adormi, cu toate acestea-i părea că nu adormise…Peliţele de pe lumina ochiului i se roşise ca focul şi prin el părea că vede cum luna se cobora încet, mărindu-se spre pămant, pană ce apărea ca ocetate sfantă şi argintie…ce tremura strălucită… cu palate inalte albe… cu mii de ferestre trandafirii; şi din lună se scobora la pămant un drum împărătesc acoperit cu prund de argint şi bătut cu pulbere de raze. Iară din întinsele pustii se răscoleau din nisip schelete nalte… ci capetele seci de oase… învălite în lungi mantale albe, ţesute rar dinfire de argint […] şi urcau drumul lunii şi se pierdeau in palatele înmărmurite ale cetăţii din lună prin a cărora fereşti se auzea o muzică lunatecă… o muzică de vis… (Mihai Eminescu, Fat-Frumos din-Lacrimă) Acţiunea, ca şi basmul popular se situează într-un prezent etern, concretizat prin formula introductivă : În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt şi aci, nu erau decât în germenii viitorului, […] în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miazănoaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei (Mihai Eminescu, Făt-Frumos-din-Lacrimă). Basmul nuvelistic Basmul nuvelistic este o naraţiune cu caracter general, în care eroul este urmărit din copilărie până la o vârstă a împlinirii în viaţă. Din om simplu, el ajunge împărat sau dobândeşte alte măriri. Eroul combină, în acest tip de basm, inteligenţa cu viclenia, reuşind, în cele din urmă, să depăşească orice întâmplare potrivnică. Din punct de vedere al vechimii, basmul nuvelistic este mai recent decât basmul fantastic, marcând şi o anume demitizare a personajului, care este ales din lumea comună. Basmul cult 11 Petre Ispirescu – Legendele sau basmele românilor, versiune Next >